Italia: Revelion in Puglia - 7 orase in 6 zile

https://afkdeweekend.blogspot.com/2019/02/italia-revelion-in-puglia-7-orase-in-6.html

Info:
Perioada:  28.12.2018 - 2.01.2019 (6 zile)
Organizat de: AFK - Blog de Weekend
Pro:
     Orase superbe, cum numai aici sau poate prin Grecia mai gasesti.
     Peisaje de poveste, faleze stancoase inalte si castele medievale.
Contra: 
     Preturi destul de ridicate.
     Foarte multi imigranti africani pusi pe furat.
     Iarna, dupa ora 20:00 ramai cam singur pe strazi.
     Google Maps da rateuri grave la transportul in comun.
Album Foto:  Puglia
Cazare:
     Click pe link pentru 10% discount - Booking.com
     Bari: SHL BARI CITY TERMINAL
Costuri aproximative: 500 EUR / 2.400 RON / persoana (zboruri, cazare, mese, intrari, etc.)
Moneda: EUR


Obiective (link catre site informativ):


Traseu

     Dupa ce anul trecut am facut putin frigul in Istanbul si abia intorsi de doua zile din Slovenia, pentru Revelionul 2018-2019 am decis sa tragem o fuga intr-o frumoasa zona a Italiei, Puglia. Aici avem de vizitat multe orase vechi, printre care si faimoasele Alberobello si Matera.


Zboruri, transfer si transport:

     Pentru aceasta tura am ales zboruri Wizz, pe ruta Bucuresti - Bari, pentru care am platit cam 100 EUR, de persoana, dus-intors. Zborul dureaza aproximativ 2 ore.

     De la aeroportul din Bari poti ajunge in oras cu shuttle, tren sau taxi, dar iti recomand autobuzul 16, ce are curse frecvente aeroport-gara centrala (are statie imediat in stanga, cum iesi pe usa aeroportului). Biletul costa 1,50 EUR de la sofer sau 1,00 EUR de la casa de bilete (preferabil sa ai marunt daca iei de la sofer). Autobuzul face cam 40 min pana la gara, de unde il iei si inapoi spre aeroport.

     Intre orase, daca nu inchiriezi masina, ajungi destul de lejer cu trenuri sau autobuze, dar pentru asta trebuie sa te informezi bine in gari / autogari, deoarece Google Maps iti ofera doar cateva rute de tren si acelea destul de dubioase. Povestim punctual la fiecare oras cu ce pleci, cat te costa si de unde iti iei bilet.

ATENTIE! La tren, biletul trebuie compostat in aparatele din gara! Nu peste tot sunt turnicheti, asa ca ai grija sa nu urci fara sa compostezi!

Info!: Trenurile nu te arunca din scaun in scaun, ca pe la noi, asa ca poti sa scoti trusa de urgenta si sa iti cosi rucsacul fara probleme ✂πŸš‚πŸ˜€


Cazare:

     Pentru ca stiam ca o sa "abuzam" de caile ferate, am optat pentru o cazare mai apropiata de Gara Centrala si am luat o camera intr-un apartament, la SHL BARI CITY TERMINAL.

     Apartamentul este la etajul 7 (parca), dar blocul are lift asa ca nu faci prea mult sport. Problema este ca trebuie sa suni (la telefon, nu interfon) ca sa ai acces, pentru ca nu au receptie. O doamna a sosit relativ repede cu cheile, am urcat, am platit cash si am primit cheile.

     Camera se afla intr-un apartament transformat in unitate de cazare, are cheie separata, baie cu cabina de dus privata, pat mare si confortabil, plus TV cu cateva canale in engleza. De mentionat ca balconul este comun cu celelalte camere, asa ca asigura-te ca usa este inchisa si obloanele trase. Ah, nu strica sa ai si doape pentru urechi, in caz ca ai somnul usor. Peretii nu sunt bine antifonati si se aude orice zgomot din vecini. In rest, foarte OK.



Mancare si bautura:

     La capitolul mancare, piperat este cuvantul zilei. Pentru low budget travelers ca noi, preturile din regiunea Puglia ne-au cam daramat la buzunare si ne-au fortat sa cautam optiuni mai economice.

     Astfel, am mancat pizza la restaurant "de cartier" (destul de OK dar tot am dat 6 eur pe o pizza), am luat pentru micul dejun sandvisuri de la supermarket-uri (unul este chiar in gara, altul la 5 minute de cazare), iar majoritatea meselor le-am luat la Kebabberia, un fast food arabesc foarte fain de langa gara. Despre singura masa mai copioasa, povestim separat (sau la capitolul "mai luam si tepe"πŸ˜‚πŸ˜…πŸ˜“)

     Pentru lichide am apelat integral la supermarket-uri, vinul, berea si apa fiind la preturi rezonabile.

ATENTIE! Exista restaurante cu meniu fix, mai ales in perioada sarbatorilor. Daca nu vezi un pret scris, sau daca nu esti sigur ca ai inteles inglisul de balta, scrie suma pe telefon si confirma cu ospatarul / chelnerul. Povestim la ultimul oras de ce este foarte important sa tii cont de asta.


Cheltuieli:

     Cum spuneam si mai sus, cam tot calcaiul cizmei este destul de scump, zona fiind una intens "turistificata", iar unde este cererea mare, cresc si preturile.

     In afara de ce discutam la obiectivele turistice, cateva preturi de idee:

Shaorme si alte fantezii la Kebabberie: 4,00 - 8,00 EUR
Portie mancare restaurant: de la 8,00 - 15,00 EUR
Sticla vin 75 cl, la magazin: de la 2,00 EUR
Un burger la McD: 6,00-8,00 EUR
Acces toaleta publica: 0,50 EUR
Bilet autobuz local: 1,00 EUR
Bilet tren: 5,00 - 10,00 EUR
Bere draft: 2,00 - 6,00 EUR
Bilet castel Bari: 6,00 EUR
Cafea: 1,00 - 5,00 EUR
Pizza: 5,00-8,00 EUR


Siguranta si interactiune cu localnicii:

     In Bari trebuie sa mergi cu mare atentie, pentru ca este plin de imigranti foarte inchisi la ten, ce stau toata ziua pe strazi si prin parcuri, baga iarba si bere, cersesc si stau la panda de oameni neatenti. Noi ne-am ferit cat am putut si nu am avut neplaceri, dar o localnica a ramas fara telefon la 1 metru in fata noastra, intr-o intersectie destul de mare. Noroc ca a simtit furtul si l-a confruntat pe hot, moment in care acesta a aruncat telefonul jos si a bagat placa cu "me didn du nofing! wat fon?", dupa care a fugit cu un compatriot. Politia din intersectie nu a reactionat in nici un fel asa ca, mare grija la bagaj si buzunare.

     In restul oraselor sunt mai putini (...sau poate doar mai raspanditi, pentru ca trenurile din Bari catre orasele turistice sunt pline de ei...), dar asta nu insemna ca trebuie sa lasi garda jos, deoarece in aglomeratie se poate intampla orice.

     In ce priveste localnicii, la capitolul inglish, sper ca stii italiana, pentru ca destul de rar gasesti pe cineva sa te ajute. Pune baza in sutele de ghizi cu ecuson (ii vezi in fiecare grup de turisti), in personalul din gari (in Bari am avut mare noroc cu o domnisoara de la help desk - langa aparatele de bilete - pe care am terorizat-o zilnic πŸ˜…) si in Google Maps / Google Trips pentru obiective (nu transport local).

*Info! In toate orasele te vei plimba pe stadute inguste, printre locuinte cu "vedere la strada", asa ca nu te mira daca vei vedea destul de des "peisaje" din bucatarii, dormitoare sau living-uri. Oamenii sunt obisnuiti cu turistii si nu se mai deranjeaza sa traga perdeaua.


Obiective turistice:

     Noi nu am plecat cu un plan bine pus la punct, stiam doar ca vrem sa vedem Matera, Halberobero 🍻si ce se mai poate in restul zilelor. Am reusit sa vedem tot ce ne-am propus si ceva in plus.
     Chiar daca Bari a fost doar baza plecarilor noastre, am reusit sa-l vedem cate putin in fiecare zi si am descoperit destule de vazut si facut aici.

     Cel mai cunoscut obiectiv turistic este Castelul Normanno Svevo di Bari [6 EUR], unde gasesti expozitii, panorame si obisnuitele ruine. Noi nu am intrat pentru ca am ajuns aici seara in prima zi si dimineata in ultima πŸ˜’.

     Nu trebuie sa ratezi o plimbare de la gara pana in centrul vechi, pe Via Sparano da Bari, o strada pietonala cu multe magazine de lux si cladiri vechi. Cladirile teatrelor Petruzzelli si Margherita, intreaga faleza, de la castel pana dupa roata si intregul centru vechi sunt de asemenea must see-uri ale orasului. Iar daca ajungi pe vara, de la castel in stanga gasesti si zona de plaja.

     Cel mai mult timp il vei petrece in centrul istoric, pe stradutele intortocheate, unde printre uriase catedrale si biserici gasesti mici restaurante, magazine cu souveniruri si piete foarte animate.


     La Matera am ajuns cu trenul companiei FAL [5,00 EUR / persoana / sens - 2 ore], situata in dreapta garii centrale, cumva in spatele gheretei de bilete de autobuz [Google Maps]. Bilete se pot lua de la automate sau pentru mai multe informatii, de la casieria de la parter (dupa magazinul de la intrare).

     In Ianuarie 2019, datorita unor lucrari de reabilitare, trenul a ajuns doar pana la statia Villa Longo, de unde am luat un autobuz pus la dispozitie de FAL (gratuit). Autobuzul se ia din stanga cum iesi din gara (mergi dupa puhoi), iar din Matera se ia inapoi din parcarea de unde te lasa la sosire. Bilet de intoarcere poti lua din cladirea din parcare.

     Odata ajuns in centru, te poti tine dupa turisti pana in orasul vechi (Sassi di Matera) sau, daca ti-ai bifat obiectivele in Google Maps, poti pleca pe o strada mai libera catre cel mai apropiat.

     Eu iti recomand sa colinzi cat poti pe toate stradutele, mai peste tot vei da de caverne, biserici (sapate in roca, sub pamant, cocotate pe ruinele altor asezamante mai vechi, etc), turnuri si alte cladiri antice.

     Orasul este extrem de stratificat, Matera fiind locuita incontinuu inca din Paleolitic, fapt care a dus la constructia cladirilor etajat, de la caverne, la constructii mai moderne, una peste alta.

     Ce nu trebuie ratat? Catedrala ce troneaza peste tot orasul, biserica Sant'Agostino ce ofera o priveliste superba asupra orasului (preferabil dupa pranz, pentru a nu avea soarele in fata), biserica rupestra Santa Maria di Idris si multe - multe altele. Daca ai vreme buna, te poti plimba lejer 4-5 ore pe stradute fara sa ajungi pe aceeasi alee sau la acelasi punct de belvedere, chiar daca intreg "orasul" se afla pe 2-3 dealuri.

     Intrarile la diferite caverne subterane sau alte obiective costa in jur de 5-8 EUR, toaletele publice costa 0,50 EUR, iar o portie de mancare undeva la 8-15 EUR.

     Bonus: Daca faci rezervare din timp, poti vizita o uriasa cisterna subterana, chiar in piata centrala: Matera Underground.

     La plecare, daca mai ai timp, poti urca si pana la Castelul Tramontano, ce se afla destul de aproape de parcare, in zona noua a orasului.



     Din pacate, in perioada in care am fost noi, nu am reusit sa gasim o ruta favorabila transportului feroviar (lucrari de extindere), asa ca am fost nevoiti sa luam un autobuz al companiei FSE de langa Gara Centrala.

     Biletul costa 4,30 EUR de persoana / sens, iar autobuzul se ia dintr-o parcare din "spatele garii", accesibila prin tunelul de sub gara (scarile de sub automatele de bilete, de unde cumperi si pentru autobuz). Noi am avut plecarea pe bilet la 8:27, autobuzul a venit la 8:41 si am facut 2 ore pline de opriri in toate localitatile cu mai mult de 2 case, asa ca recomand sa cauti totusi un tren sau alt mijloc de transport.

      De intors ne-am intors cu acelasi autobuz, pe care l-am asteptat in statia de langa benzinaria langa care am si coborat. Din benzinarie poti sa cumperi bilet de intoarcere si poti merge la toaleta gratuita.

     De aici faci cam 5 minute pana in zona cu truli, unde poti lua la rand toate stradutele, pentru a nu rata nici o priveliste faina sau trul mai deosebit.

     Nu rata bazilica Santi Medici [Maps] cu ale sale ceasuri duble, Parrocchia Sant'Antonio [Maps], belvederea de la Santa Lucia si trulii cu simboluri magice ce sunt raspanditi prin oras. Unele magazine au si terasa panoramica gratuita, asa ca daca vezi oameni pe acoperisuri, urca si tu. In rest, magazine de artizanat, Albero in miniatura, vin fiert, 10 milioane de modele de truli si muuulti turisti.

     Pentru masa, daca nu vrei sa spargi multi bani intr-un restaurant-trul, poti "parca" intr-unul dintre restaurantele de langa parcare [Maps], unde o portie de mancare este cam 10 EUR, o bere mica la draft 2 EUR, cafeaua 1,00 - 3,00 EUR si un vin fiert 1,00 - 2,00 EUR. Mult succes in gasirea unei mese libere!

     In caz ca te plictisesti repede in Albero, poti merge in orasele Locorotondo si Martina Franca din apropiere [Maps].


     In Lecce am ajuns cu trenul companiei TrenItalia, cu bilete [10,60 / persoana / sens] luate tot de la automatele din Bari Centrale, iar trenul face cam o ora jumatate, deoarece merge cu 140-160 km / ora (mi-am instalat aplicatie din curiozitate πŸ˜…).

     Cand am vizitat noi, o parte dintre obiective erau in restaurare, asa ca am ratat cateva fatade impunatoare, dar orasul merita chiar si asa batut la pas, pentru ca are cateva cladiri frumoase, iar stradutele pavate sunt o placere de navigat.

     Ce ai de vazut? Basilica di Santa Croce, Catedrala (era in restaurare), Piata Domului, Piata Sant'Oronzo unde gasesti si amfiteatrul roman, Castelul Lecce, unde poti intra gratuit in cateva zone, putand chiar traversa dintr-o parte in cealalta, porti, turnuri si alte zeci de biserici cu arhitectura faina. Ai timp pe tren sa bifezi in Google Trips ce obiective vrei sa vezi! 😁



     Ostuni, denumit si Orasul Alb, se afla intre Lecce si Bari, asa ca la intoarcerea din Lecce ne-am oprit o fuga si pe aici.

     Fata de celelalte orase, aici trebuie sa fii putin mai atent, deoarece orasul este ceva mai greu accesibil si trebuie sa ai grija la ore, daca nu vrei sa iti iei brusc o noapte de cazare in vechiul oras.

     Trenul din Lecce in Ostuni costa 5,00 - 6,00 EUR, iar din gara trebuie sa iei un autobuz (care arata ca un maxi taxi de la noi, nu cauta autobuz mare) pana in centru [1,00 EUR / pers / sens]. Inainte sa te uiti de autobuz, intra in barul din gara si intreaba de ore autobuz si tren spre Bari [5,70 EUR / pers / sens]. De asemenea, tot de aici poti cumpara si biletele.

     Autobuzul parcheaza in fata garii si sta cateva minute, asa ca ai timp sa incerci sa intrebi soferul daca merge sau nu spre centru. Bafta la comunicare! 

Atentie! Poate am avut noi ghinion, dar nici soferii de autobuz, nici alte persoane din oras sau de pe la magazine nu au stiut sa ne ajute in localizarea statiei de autobuz din oras. Daca la sosire poti sa cobori in centru sau la capat de linie (recomand in centru, in piata cu coloana si biserica), la plecare trebuie sa cauti alta statie, deoarece autobuzul are traseu circular, nu dus-intors. Ai aici [MAPS] localizarea pe harta a punctelor de coborare [Obelisco Sant'Oronzo] si urcare [Corso Vittorio Emanuele II]. La punctul de intoarcere ai si statie de autobuz marcata si cu program.

     Trecand peste problemele logistice, Ostuni se merita vizitat, fiind un urias labirint de stradute cu case albe, cu multe cladiri vechi, biserici frumos ornate, arcade si multe puncte de belvedere.

     Nu rata Piata Libertatii, unde gasesti Primaria, o biserica impunatoare si obeliscul sfantului Oronzo (aici ti-am recomandat sa si cobori din bus), Catedrala, Arcada Scoppa, punctele de belvedere de pe zidurile exterioare si neaparat, trebuie sa ajungi in fata bisericii Carmine Ostuni [Maps], de unde poti observa panorama pentru care este cel mai cunoscut orasul.


     Dupa ziua ploioasa din Lecce si Ostuni si dupa noaptea de Revelion din Bari, am plecat intr-o zi senina de 1 Ianuarie, catre ultimele doua orase din aceasta tura. Deja vu Istanbul!

     Prima oprire a fost in Monopoli, unde am ajuns in 30-40 de minute cu un tren din Bari Centrale (cred ca 3,00 - 4,00 EUR biletul, nu mi-am notat).

     Poate ca a contat si vremea frumoasa, poate si sentimentul de inceput de an, dar eu sunt convins ca frumusetea orasului ne-a dat acea stare de bine ce ne-a tinut zambind mai toata ziua. Monopoli este turistic, vechi, curat si are o faleza superba.

     De la gara pana pe faleza faci, pe jos, cam 15-20 de minute, de aici putand face o plimbare pe digul protector al portului, poti intra in castel, dar neaparat, trebuie sa faci o plimbarea de-a lungul falezei. Noi cred ca am stat o ora si jumatate doar plimbandu-ne din belvedere in belvedere.

     Daca reusesti sa te dezlipesti de faleza, prin orasul vechi mai gasesti cateva fortificatii, biserici cu uriase turnuri antice, stradute inguste marginite de casute albe si multi portocali.


     Din Monopoli in Polignano faci 10 minute cu trenul, mai mult stai sa il astepti :D [1,00 - 2,00 EUR, greu sa mai notezi detalii dupa noaptea de revelion 😞], iar din gara pana in zona veche mai faci inca 5 minute.

     Aici, in orasul vantului, gasesti acelasi tip de strazi ca si in Monopoli, atat ca in Poli casele sunt construite pana pe marginea falezei, fortandu-te sa intri si sa iesi de pe numeroase alei pentru a admira privelistea din diferite puncte.

     Cea mai cautata zona a orasului este espalanda de la Monumentul lui Domenico Modugno [Maps], de aici putand fi observat golful ce duce spre plaja / simbol al orasului. In afara de acesta zona centrala si Poli beneficiaza de o extinsa faleza inalta, ce poate fi admirata din numeroase puncte de belvedere situate in extemitatile orasului.

Info! Urmeaza o mica poveste personala, poti sa sari peste daca nu vei sa razi de noi πŸ˜… 

-----

     Eeeeh! Si uite asa, plimbandu-ne noi de colo-colo, am zis sa mancam totusi ceva, alegand pentru aceasta experienta un restaurant aflat mai departe de centru, unde speram sa gasim totusi o masa libera.

     Asa am ajuns la Ristorante la Tana Marina, un frumos local sapat partial in stanca, unde cu mare greutate am reusit sa gasim o masa proaspat eliberata, dar clar asezata de nevoie, la supra aglomeratie, langa usa.

     Am cerut meniuri si am primit ca raspuns intr-o engleza aproximativa, ca nu au meniuri la alegere astazi (1 Ianuarie), doar un singur meniu fix (aperitiv, fel principal si desert), la "fiftin iuros".  Cum in restaurant erau zeci de oameni cu mesele pline, ne era foame si am dat in alte parti si mai mult de 30 de EUR pe o masa, am acceptat si ne-am pregatit de ghiftuiala.

     Acum a inceput distractia. Am primit o sticla de Chardonnay blanco, platouri cu diferite fructe de mare, mini placinte cu carne si branza, un urias platou cu prosciutto si branzeturi, somon si chiftelute. Ce sa mai, suficienta mancare pentru 4 persoane infometate. Putin sceptici ne-am delectat cu bucatele foarte gustoase si aproape am reusit sa terminam si sticla de vin, cand ospataritele au sosit sa elibereze masa, pentru a aduce felul I. Wait? Whaaat? 

     Dupa ce aproape crapam de prea multa mancare, am primit si doua boluri cu un fel de orez cu lapte, dar cu fructe de mare. Eu mananc din joi in paste fructe de mare sau peste, dar la cat de bun era, am facut loc pentru cateva linguri si ne-am pregatit sa platim. Ha! Ha!

     Dupa felul I, vine felul II, nu? Ne-au fost luate bolurile cu orez si masa a fost umpluta din nou cu platouri uriase cu alte fructe de mare, de aceasta data prajite, cu sau fara pesmet. Mirosul era demential, dar aici deja am pus punct scepticismului si am intrebat ospataritele (da, veneau doar cate doua pentru ca era prea multa mancare pentru una singura) cat inseamna acel fiftin iuros si, vazand ca nu prea ne intelegem, am scris 15,00 in calculatorul telefonului, la care ele au izbucnit in ras. 😐

     Ca sa nu o mai lungim, meniul era 50,00 EUR de persoana, pentru ca oamenii stateau mai toata ziua la masa, ca sa isi "revina" dupa revelion. Noi am bagat tot ce am putut in 2 ore, am luat la pachet jumatate de rucsac de fructe de mare (nu glumesc, am venit cu 2 caserole inapoi in tara πŸ˜‚) si ne-am promis ca de acum o sa confirmam orice pret ce nu e clar afisat pe undeva.
     
     Pana la aceasta data, acesta este cel mai mare tourist trap in care am cazut, din fericire supararea a fost substantial redusa de faptul ca Geo este o mare iubitoare de fructe de mare, asa ca a apreciat pe deplin cele 2-3 kg de peste, caracatita, scoici, creveti, etc, de care s-a putut bucura.

*In poze nu apare toata mancarea, doar ce ne-am gandit sa tragem pe film ..


-----

     Cu burtile si rucsacul plin, am plecat pe inserat prin oras, coborand putin si pe plaja Lama Monachile, la aceasta ora aproape pustie. In centrul vechi, cred ca doar pe perioada sarbatorilor, se intra seara cu un tourist pass, probabil pentru a nu aglomera foarte mult zona si a mai scoate un ban la bugetul local. Ziua noi am intrat gratuit.

     Obositi, batuti de vant si cu gandul la zborul de a doua zi, am luat trenul inapoi spre Bari, unde am ajuns cam in 30 de minute.


     Phiu! Gata! Acesta a fost maratonul postru prin Puglia, o superba zona a oraselor vechi, a plantatiilor de maslini, a portocalilor si a falezelor stancoase.

     Noua ne-a placut mult, speram sa mai ajungem si vara in zona si speram ca acest ghid iti va fi de folos intr-o viitoare tura in gamba si calcaiul Italiei! 

Urmareste #afkdeweekend pentru mai multe articole!



No comments:

Post a Comment

-----