Traseu:
Info:
Perioada: 9-14.09.2017 - 6 zile (plecare pe 8 noaptea - intors pe 15 dimineata )
Dificultate: In jur de 16 ore de condus pe sens. Drumuri proaste in Bulgaria si chiar mai proaste in Albania. Google Maps te poate conduce pe drumuri in constructie.
Cazare Ksamil: VILLA NERTILI
Album Foto: ALBANIA
Costuri aproximative: 200 EUR / persoana
Moneda: LEK - Se gasesc case de schimb in Ksamil (1 EUR = 130 LEK - Sep. 2017)
Jucarii: Smartphone cu roaming, Saltea sau colac, Costum de baie, Masca snorkeling
Planuit inca din primavara, concediul de odihna :)) din 2017 a fost si prilej de aniversare, Albania fiind tara cu numarul 20 in care ne-am plimbat carcasele din praf de stele denumite in mod generic trupuri, corpuri sau meat-bags cum se spune à la americans.
Tura a fost una greu de organizat inca de la inceput, jumatate dintre aventurierii initiali fiind inlocuiti sau renuntand cu totul pana in ultima zi. Transportul a trecut si el prin numeroase modificari, abia in ultimul moment reusind Gina si Cristi sa rezolve problema si sa puna la bataie un Mercedes Vito puternic si confortabil, decizie pe care probabil o regreta si in acest moment... Sorry!!! :D
Ca sa incepem cu inceputul, am plecat vineri seara in jur de ora 21:00 catre destinatia noastra de vacanta, un orasel turistic aflat la confluenta marilor Ionica si Adriatica, langa insula Corfu.
Despre Albania nu stiam foarte multe, majoritatea informatiilor fiind din sfera "albanezii sunt periculosi", "e o tara in care trebuie sa ai grija", bla bla....cam ce se vorbeste si despre Romania in alte tari, dar din ce am citit pe net in lunile in care am pregatit excursia nu am gasit nimic de genul acesta.
Drumul a fost lung, in jur de 16 ore, traseul urmat plimbandu-ne prin mai toata Bulgaria si o buna portiune din Grecia. Ksamil se afla la doar o ora de granita, asa ca din Grecia am ajuns repede la cazare.
Pentru a ajunge in Ksamil se poate traversa lacul Butrint peste canalul Vivari, utilizand feribotul (mai mult o pluta trasa de cabluri) sau se poate ocoli lacul si intra in Ksamil dinspre Sarande.
*ATENTIE!: Google Maps ne-a dus pe drumul mai scurt, aproape de lac, dar am gasit drumul in constructie si am intampinat ceva dificultati pana spre Sarande. Recomand drumul spre Mesopotam-Sarande, putin mai lung dar mult mai practicabil.
Ziua 1
Am gasit cazarea destul de usor, chiar daca GMaps ne tot sugera sa ocolim pe stradute laturalnice, ne-am instalat in camerele spatioase dupa ceva discutii in englezo-mima cu proprietara vilei si am plecat in explorarea localitatii dupa ce am degustat un raki local oferit de gazdele noastre.
Prima impresie a fost una de oras in plina dezvoltare, cu numeroase constructii mai mult sau mai putin finisate, dar si cu destule constructii lasate in paragina, unele inclinate la unghiuri imposibile, de parca au fost construite pe nisipuri miscatoare.
Pentru a ne aclimatiza, am mers pe plaja Bora Bora si am ales sa luam pranzul la restaurantul Korça ce oferea o panorama faina asupra insulelor.
Aici am avut si primul contact cu piata turistica din Ksamil, avand o mica deceptie despre serviciile oferite.
Mancarea nu a fost de calitate proasta dar nu am putut sa nu observam ca am fost serviti cu portii considerabil mai mici decat se serveau la celelalte mese (aceleasi feluri de mancare) iar berea din meniu era la jumatate de pret fata de cea servita la mese. Berea din meniu era la 0.33 - 200 LEK iar cea de la masa, la 0.50 era 400 LEK.
Din fericire aici am avut singura experienta neplacuta legata de restaurante, bineinteles evitand sa mai intram in restaurantul cu pricina in zilele urmatoare.
Cum vremea nu a fost chiar favorabila in prima zi, am plecat dupa o ploicica zdravana spre cazare, unde am petrecut seara pe balcon degustand cateceva si povestind vrute si nevrute.
Ziua 2 ne-a intampinat cu mult soare si ne-a impins de dimineata catre plaja Ksamil aflata mult mai aproape de cazarea noastra dar "dotata" cu aceeasi apa azurie si cu o vedere clara catre insulele Ksamil si insula Corfu aflata la doar 3 km departare.
Ca mai peste tot in Ksamil, plaja este dotata cu sezlonguri si umbrele (500 LEK / zi pentru 2 sezlonguri si o umbrela ~ 17 RON), nisipul este curat (ma rog, mai curat ca la noi) si ai semnal WiFi mai peste tot. Trebuie doar sa intrebi user si parola cand achizitionezi sezlongul.
Tot de pe plaja se pot inchiria hidrobiciclete (1.000 LEK / ora ~ 35 RON) si alte ambarcatiuni.
Pentru lichid de racire (bere) si de-ale gurii recomand magazinele din oras, aflate mai mereu la doar 5-10 minute distanta.
INFO!
* Pe toate plajele se gasesc pestisori mici, bancuri intregi, ce iti vor oferi gratuit o vizita la spa :)) "ciupindu-te" neincetat de picioare si nu numai, in incercarea lor de a devora sarea acumulata pe piele sau celule moarte. Nu prezinta pericol dar este destul de greu sa nu te sperii cateodata :)))
* 1 ora cu hidrobicicleta este suficienta pentru dat un ocol rapid insulelor cu tot cu debarcare pe ele.
* Magazinele nu au intotdeaua afisate preturi pentru produse. Unele chiar deloc.
* Plajele sunt destul de sigure. Noi am lasat prosoape si haine 1-2 ore cat am fost la masa si nu am pierdut nimic.
* Pe anumite portiuni din plaja se gasesc stanci, aveti grija daca sariti de pe pontoane.
* Toate plajele sunt foarte inguste si pline de sezlonguri. Doar cateva portiuni sunt "publice" si accesibile celor ce vor sa intinda un prosop.
* Ca si la noi, pe plaje misuna vanzatori ambulanti cu fructe, placinte si gogosi.
* La magazine berea locala la doza se gaseste la 80-100 LEK (~3-4 RON). Tigari (produse la Ploiesti, RO) la 200-300 LEK (~7-10 RON) .
* Pentru digestive recomand cognac-ul local Skenderbeu sau brany-ul cu acelasi nume (600-700 LEK - 0.75 L ~ 20-25 RON)
Nu mai retin sigur daca in a doua zi am avut primul contact cu restaurantul meu preferat :)) dar tin sa mentionez aici pentru fanii gyros / shaorma sau pentru cei ce merg ca noi, mai low-budget, restaurantul FastFood KOKO unde poti devora un gyros de pui sau porc cu doar 180 LEK (~6-7 RON) si o bere rece la 200 LEK (~7 RON).
Seara ne-am retras din nou pe balconul vilei unde am continuat degustarea produselor bahice locale.
Ziua 3
Cum vremea a continuat sa se imbunatateasca, am petrecut intreaga zi la plaja, iar seara am vizitat faleza orasului vecin, Sarande.
Sarande este un oras port, considerabil mai mare decat Ksamil, care se intinde pe dealurile ce urmaresc conturul coastei Albaneze si care dispune si de un frumos castel (Lekursi Castle) cocotat in varful unui deal din centrul orasului.
Cum noi am ajuns seara in oras, am decis sa ne plimbam pe faleza bine luminata si animata de sute de turisti si comercianti, admirand vapoare turistice, statui si monumente, dar si un bust al lui Nicolae Iorga.
* Faleza din Sarande este cel mai bun loc pentru shopping de suveniruri (seara se deschide pe faleza o imensa piata dedicata in intregime produselor Made in Ciaina.
* Spre deosebire de alte tari, nu am fost intampinati cu "...poate daca serviti ceva..." sau "...doar pentru clientii localului..." daca am avut nevoie sa folosim toaletele vreunui restaurant. Stii despre ce vorbesc daca ai colindat vreodata mai mult de 8 ore printr-un oras...
* Preturile in Sarande sunt putin mai mari decat in Ksamil
Ziua 4 .... de care ne vom aminti pe veci ... sau pana la urmatoarea mare aventura :))
Cum zona de Sud a Albaniei are de oferit mai mult decat plaje si apa azurie, ne-am fixat si cateva obiective non-plaja, printre ele pot enumera Ochiul Albastru, Fortareata din Gjirokaster, Situl arheologic Butrint (foarte aproape de Ksamil), Lekursi Castle din Sarande si lista poate continua destul de "stufos".
Pentru ziua 4 aveam de gand sa vizitam Ochiul Albastru, Gjirokaster si ne intoarcem in Ksamil via Vlore si Orikum, doua orase turistice de pe coasta marii Ionice, urmand apoi sa continuam pe un fabulos Transfagarasan de coasta, ce promitea vederi fantastice asupra intinderii de apa, dar si cateva plaje de care ne-am indragostit instant pe net......ce plan frumos....ce vise... :)))
Dis de foarte dimineata ne-am imbarcat 6 persoane (2 au ramas la plaja) in sus numitul Mercedes Vito (link cu poze, in caz ca nu stiti cum arata...o sa fie de folos mai tarziu :)) ) si am plecat intins catre primul obiectiv al zilei, Syri i Kaltër - Blue Eye - Ochiul Albastru.
Drumul pana aici a fost lejer, GMaps ducandu-ne usurel pana la un baraj unde am platit o taxa de trecere / vizitare de 50 LEK de persoana sau 300 LEK (~10 RON) de masina, dupa care am continuat inca 5-10 minute pana la parcarea din care incepe poteca turistica.
*Langa parcare se afla si un restaurant / magazin. Nu am intrat dar probabil se poate servi ceva de mancare aici.
Cum aceasta zi nu putea sa inceapa decat "bine", imediat ce am intrat pe poteca a pornit o ploaie rece si deasa ce ne-a trimis imediat la adapost sub ramurile copacilor si sub cortul cu suveniruri de langa lac.
Odata oprita ploaia, am reusit sa vedem si noi comoara naturala ce se ascundea la nici doi pasi de noi, un izvor subteran ce formeaza la suprafata un ochi de apa de un albastru incredibil si se continua cu un rau "curat ca lacrima" ce se varsa in lacul de acumulare al barajului.
Din pacate datorita conditiilor meteorologice si a aparatelor prea putin performante nu am putut captura pe deplin frumusetea locului, dar e ceva....phiu! Si da, am fost si la noi in Cheile Nerei la Ochiul Beiului si in Croatia la Plitvice unde m-am minunat de culorile de acolo dar aici...nu stiu...albastru rau :))
Scapati de vraja albastra din adancuri, am calcat pentru prima data legamantul sfant cu Google Maps si am taiat drumul spre Gjirokaster facand stanga la iesirea de pe drumul spre baraj, cu toate ca GMaps voia sa ne intoarcem spre Mesopotam si sa ocolim o distanta considerabila.
Drum refuzat de Google Maps dar OK
Aici am avut noroc, drumul fiind foarte bun, chiar si cu numeroasele sale serpentine, reusind sa economisim din scurtul timp alocat multitudinii de obiective programate pentru ziua de azi.
Dupa un drum frumos printre munti stancosi, fara vegetatie si prin podisuri marginite de creste inalte, am ajuns spre pranz in pitorescul oras Gjirokaster, unde dupa o vizita la cel mai mare magazin de suveniruri din oras am urcat la obiectivul principal, Castelul Gjirokaster.
* Accesul la castel se face si cu masina (am vazut indicatoare de interzis dar nu am vazut sa opreasca nimeni in ciuda politistilor de langa indicator) dar parcarea de langa castel este foarte mica (5-6 masini) si exista riscul sa nu gasiti loc de parcare.
* In oras, langa poteca pietonala ce urca la castel, se gasesc suficiente parcari iar drumul a pied dureaza doar 10-15 minute la urcare.
* In afara de castel (stanga pe poteca) se mai pot vizita cateva obiective (dreapta) - apeducte, case vechi, bazarul vechi, etc., la care noi nu am mai fost.
* Vizitarea castelului dureaza cam o ora. Biletul este 200 LEK (~7 RON) + 200 LEK daca vreti sa vizitati si muzeul. Toaleta costa 50 LEK dar castelul are si zone ...ahem...mai necirculate
Castelul este destul de bine restaurat, intrarea facandu-se printr-o imensa sala in care sunt montate numeroase piese de artilerie grea (tunuri, antiaerinene, un tanc), sala ce se continua cu o galerie in dreapta (un cavou neinteresant si zona aia mai putin umblata ;)) ) si cu muzeul (nu am intrat din lipsa de timp) si imensa curte interioara.
Privelistea din aceasta curte "face toti banii", de aici putandu-se observa intregul oras, dar si valea si muntii din departare.
Tot aici se mai afla o biserica cu turn, un imens amfiteatru si cateva galerii subterane in care nu am riscat sa intru.
Dupa vizita la castel am luat o pauza de cafea, pauza in care unii dintre noi au avut buna inspiratie sa ia si cate o portie de cartofi prajiti..asa...de pofta, masa urmand sa o luam in Vlore peste 2-3 ore, dupa care am trasat pe GMaps traseul catre orasul de coasta.
Aici am facut marea greseala de a incalca instructiunile Sfatului Google si am optat pentru varianta mai scurta cu 17 km, fara sa ne uitam si la timpul estimat pentru traseu.
Traseu pentru oameni normali
Traseu pentru oameni care "stiu ei mai bine" :))
Acum incepe adevarata aventura Albaneza, de la Tepelene, in loc sa urmam autostrada, am pornit pe un drum forestier ce traverseaza muntii si ajunge prin sate uitate de lume.
Spun drum forestier pentru ca aceasta este denumirea generica, in realitate, anumite portiuni aratau mai mult ca albia unui parau secat demult, cu zone in care torentele de apa adunate de pe versanti au lasat doar pietre ascutite si santuri adanci in locul grohotisului ce probabil "pava" odinioara acele zone.
Cu speranta ca acele portiuni dificile vor lasa locul asfaltului in primul sat, am continuat cu viteza minima traversarea catre Vlore, ocazional coborand si parcurgand distante destul de lungi pe jos pentru a usura cat decat masina ce lovea destul de des bolovani iesiti prea mult in afara.
Peisajul a fost unul foarte fain, in dreapta noastra fiind o vale prin care isi urmeaza sinuos cursul un rau cu o albie lata de un alb calcaros, vale inconjurata de creste ascutite ce ascund din loc in loc palcuri de case inca locuite.
Din cand in cand ne mai intalnim cu animale domestice, cu copii ce se uita la noi ca la OZN-uri (nu cred ca fac prea multe masini traversarea) si chiar si cu un microbuz scolar ce ne-a ridicat putin moralul. "Daca ei pot, putem si noi!"
Dupa ore lungi de inaintat cu grija, mai pe jos, mai in masina, am ajuns si la o intersectie de unde drumul a devenit dezastruos, fiind nevoiti sa curatam de bolovani cateva zeci de metri pana am realizat ca nu are cum sa fie acesta drumul si dupa o "discutie" cu un barbat ce sapa un sant in mijlocul drumului - in pustietate ...nu mi-a venit sa cred ca e cineva acolo - am reusit sa intoarcem masina si sa continuam pe deja infricosatorul SH76 catre Vlore.
Am continuat pe langa stane mai mult sau mai putin parasite, pe langa caroserii de masini abandonate, prin chei cu serpentine construite pe bolovani tasati si am ajuns intr-un gol alpin unde ne-am intalnit cu un batran ce isi plimba calul dotat cu sea de calarie artizanala. (Inca ne miram cata lume se plimba pe drumul acela dar din satelit am vazut destule sate ratacite prin acei munti).
Aici se cam termina distractia, daca ii putem spune asa. La doar cateva zeci de metri dupa batranul calaret, pe o panta cu bolovani ascutiti am avut parte de soarta de care ne era frica tuturor: pana de cauciuc!
Cred ca era in jur de ora 17:00 cand am realizat ca roata nu se poate repara, rezerva avea ventilul stricat iar sansele ca cineva sa vina pana acolo sa ne remorcheze cumva erau zero.
Luand in considerare toate variantele si optiunile, intr-un final am cazut de comun acord ca grupul sa se sparga in doua, Cosmin si fetele sa coboare pe jos spre Vlore (si speram noi, spre siguranta) iar Cristi si cu mine sa ramanem la masina in speranta ca nu va trebui sa petrecem noaptea acolo, avand in vedere ca nimeni nu mai avea prea multa apa sau mancare.
Dupa ce am incercat sa schimbam intre ele anvelopele, sa reparam cumva ventilul stricat si sa inaintam cu pana pe drumul distrus, in plina "pana" de idei am fost ajunsi din urma de batranul calaret de mai devreme, ce prin mima ne-a explicat ca o sa ne ajute si sa asteptam sa se intoarca din sat.
Dupa un timp, in care nu am rezistat si am desfacut o sticla de cognac - deh....daca apa nu mai aveam :)) - batranul a sosit intr-o camioneta de pe la 1800 din care a scos un compresor menit sa umfle roata noastra ce rasufla mai repede decat se umfla. Bineinteles ca am priceput toti trei ca nu o sa rezolvam nimic cu compresorul, asa ca batranul si-a luat compresorul, o roata defecta si ceva bani si a plecat catre o vulcanizare, lasandu-ne cu masina pe cric si promisiunea ca se va intoarce repede.
Catre ora 21:00, sub un cer brazdat de o Cale Lactee cum nu am mai vazut demult, am abandonat asteptarea si ne-am urcat in masina cu gandul sa ne apucam serios de sticla de cognac, avand in vedere ca noaptea se anunta rece la acea altitudine si noi eram la maneca scurta.
Din scurte mesaje si telefoane, am aflat ca restul grupului a gasit cumva o masina (deja sunt convins ca satenii asteapta pe drum turisti nebuni pentru a face un ban cinstit) si a ajuns in Vlore unde ne asteapta intr-un parc. Asta ne-a mai linistit putin, stiind ca ei sunt in ceva mai mare siguranta ca noi.
In scurt timp, spre mirarea noastra, a aparut un set de faruri ce a anuntat intoarcerea salvatorului nostru, cateva minute mai tarziu fiind deja pregatiti din nou de drum, batranul mergand putin in fata noastra pentru a se asigura ca nu ramanem din nou in pana.
Orele au trecut incet, kilometrii si mai incet avand in vedere ca nu am depasit 20 km / ora, dar undeva spre orele 23:00 am dat de primele localitati mai mari (tot sate, dar cu iluminat public si drum ceva mai decent).
Bucurosi ca ne apropiem de Vlore, dar inca atenti la orice bolovan de pe drum sau semn ca masina da semne de oboseala, am oprit in fata unei benzinarii, defapt o pompa cu acoperis si paznic si am constatat cu groaza ca avem din nou pana.
Demoralizati complet, am cautat ajutor la benzinarie si prin deja obisnuita mima am reusit sa ne intelegem, paznicul sunand un "mester" sa vina sa rezolve problema.
10 minute mai tarziu a aparut un Fiat...cred...parea mai mult o caroserie de la fiare vechi ce prin magie neagra reusea sa se deplaseze pe drumul acela accidentat, iar mesterul de la volan ne-a luat doua roti si ne-a informat ca unul dintre noi ramane la masina si unul merge cu el.
Poate datorita cognacului, poate de oboseala si nervi, am plecat eu cu mesterul, chiar daca am zero cunostinte in domeniul auto si nu aveam nici cea mai mica idee despre cum se repara o pana.
In ciuda faptului ca masina arata ca dupa o expozie nucleara, mesterul a condus cu viteza catre un satuc izolat, unde a oprit in fata unei bodegi sa vorbeasca cu cineva....acum e momentul in care, dupa cum spunea si nenea Deadpool, trebuia sa port pantalonii maro :))
Din bar si de la terasa au iesit vreo 10 barbati ce se tot uitau spre masina si radeau, gandurile mele trecand repede intre "oare cat mai este pretul rinichilor umani pe piata neagra" si "s-o gandi careva sa ma caute pe Google Location daca nu mai apar?"
Dupa nici doua minute ce mi-au parut o vesnicie, mesterul a reaparut si a pornit din nou in viteza, tot inainte, in necunoscut, oprind intr-un final in fata unei porti metalice deschisa de un alt domn cu fata suspecta.
Poarta s-a inchis in spatele nostru si masina a oprit intr-un garaj, fiindu-mi deja clar ca asta este locul in care se termina povestea mea.....
Ca sa nu o mai lungesc aiurea, oamenii au fost super de treaba, au lipit toate cele 3 gauri din rotile noastre, m-au dus inapoi la masina si ne-au montat roata reparata, iar baietii aceia de la bar probabil au iesit sa vada cum arata un idioten care a traversat muntele cu un Mercedes Vito :)) ...ca sa vezi ce inseamna preconceptiile despre o tara si ce poate face frica dintr-un om...shame on me!
*Penele ne-au costat 1.000 LEK + 2.000 LEK la mesterul cu masina si montatul...asa, de idee in caz ca vreti sa traversati muntii aceia.
Din nou la drum am ajuns dupa ora 0:00 in Vlore, nu inainte sa mai gresim odata drumul si sa fim nevoiti sa intoarcem cateva sute de metri si intr-un final ne-am reintregit trupa, gasind restul grupului in acelasi parc despre care ne povesteau acum cine mai stie cate ore.
Drumul inapoi spre Ksamil este o ceata totala, jumatate motaind, jumatate povestind aventurile prin care a trecut fiecare in decursul zilei, cu totii bucurosi totusi ca am scapat teferi si o sa ajungem din nou la confortul oferit de Ksamil.
Ziua 5
Ajunsi la cazare in jur de ora 7:00, am decis sa dormim putin dupa aventura din ziua si noaptea precedenta, dar am abandonat gandul de somn si am optat pentru o zi de relazare la plaja, cazand de comun acord ca celelalte obiective raman pentru urmatoarea vizita in Albania.
Seara am optat pentru o cina la un restaurant foarte fain, Memento Pizza, unde ma "indragostisem" zilele trecute de o portie de vitel cu sos alb (900 LEK) si unde halbele de bere (250 LEK) vin direct din congelator. Pentru cei ce viziteaza Ksamil-ul si nu vor ceva low budget, recomand cu draga inima Memento.
Ziua 6
Ultima zi a fost, normal, cea mai calda si insorita dar din pacate nu am avut timp decat pentru cateva ore la plaja, o ultima masa albaneza si un dus, dupa care ne-am imbarcat in uimitorul Vito si am pus cap compas Romania, amintindu-ne sa ocolim drumul pe care am venit si sa iesim printr-o alta vama, ceva mai mare decat cea de intrare.
Drumul spre casa a decurs fara incidente, ajungand in Bucuresti a doua zi pe la 7:00, dupa cam 14-15 ore pe drum.
De incheiere, pot spune ca mi-a placut Albania si nu m-ar deranja deloc sa imi mai petrec un concediu pe litoralul lor, mai ales ca am lasat atat de multe obiective nevizitate, iar ospitalitatea lor, preturile si chiar si serviciile se ridica cu mult peste asteptari si preconceptii.
Spun drum forestier pentru ca aceasta este denumirea generica, in realitate, anumite portiuni aratau mai mult ca albia unui parau secat demult, cu zone in care torentele de apa adunate de pe versanti au lasat doar pietre ascutite si santuri adanci in locul grohotisului ce probabil "pava" odinioara acele zone.
Cu speranta ca acele portiuni dificile vor lasa locul asfaltului in primul sat, am continuat cu viteza minima traversarea catre Vlore, ocazional coborand si parcurgand distante destul de lungi pe jos pentru a usura cat decat masina ce lovea destul de des bolovani iesiti prea mult in afara.
Peisajul a fost unul foarte fain, in dreapta noastra fiind o vale prin care isi urmeaza sinuos cursul un rau cu o albie lata de un alb calcaros, vale inconjurata de creste ascutite ce ascund din loc in loc palcuri de case inca locuite.
Din cand in cand ne mai intalnim cu animale domestice, cu copii ce se uita la noi ca la OZN-uri (nu cred ca fac prea multe masini traversarea) si chiar si cu un microbuz scolar ce ne-a ridicat putin moralul. "Daca ei pot, putem si noi!"
Dupa ore lungi de inaintat cu grija, mai pe jos, mai in masina, am ajuns si la o intersectie de unde drumul a devenit dezastruos, fiind nevoiti sa curatam de bolovani cateva zeci de metri pana am realizat ca nu are cum sa fie acesta drumul si dupa o "discutie" cu un barbat ce sapa un sant in mijlocul drumului - in pustietate ...nu mi-a venit sa cred ca e cineva acolo - am reusit sa intoarcem masina si sa continuam pe deja infricosatorul SH76 catre Vlore.
Am continuat pe langa stane mai mult sau mai putin parasite, pe langa caroserii de masini abandonate, prin chei cu serpentine construite pe bolovani tasati si am ajuns intr-un gol alpin unde ne-am intalnit cu un batran ce isi plimba calul dotat cu sea de calarie artizanala. (Inca ne miram cata lume se plimba pe drumul acela dar din satelit am vazut destule sate ratacite prin acei munti).
Aici se cam termina distractia, daca ii putem spune asa. La doar cateva zeci de metri dupa batranul calaret, pe o panta cu bolovani ascutiti am avut parte de soarta de care ne era frica tuturor: pana de cauciuc!
Cred ca era in jur de ora 17:00 cand am realizat ca roata nu se poate repara, rezerva avea ventilul stricat iar sansele ca cineva sa vina pana acolo sa ne remorcheze cumva erau zero.
Luand in considerare toate variantele si optiunile, intr-un final am cazut de comun acord ca grupul sa se sparga in doua, Cosmin si fetele sa coboare pe jos spre Vlore (si speram noi, spre siguranta) iar Cristi si cu mine sa ramanem la masina in speranta ca nu va trebui sa petrecem noaptea acolo, avand in vedere ca nimeni nu mai avea prea multa apa sau mancare.
Dupa ce am incercat sa schimbam intre ele anvelopele, sa reparam cumva ventilul stricat si sa inaintam cu pana pe drumul distrus, in plina "pana" de idei am fost ajunsi din urma de batranul calaret de mai devreme, ce prin mima ne-a explicat ca o sa ne ajute si sa asteptam sa se intoarca din sat.
Dupa un timp, in care nu am rezistat si am desfacut o sticla de cognac - deh....daca apa nu mai aveam :)) - batranul a sosit intr-o camioneta de pe la 1800 din care a scos un compresor menit sa umfle roata noastra ce rasufla mai repede decat se umfla. Bineinteles ca am priceput toti trei ca nu o sa rezolvam nimic cu compresorul, asa ca batranul si-a luat compresorul, o roata defecta si ceva bani si a plecat catre o vulcanizare, lasandu-ne cu masina pe cric si promisiunea ca se va intoarce repede.
Catre ora 21:00, sub un cer brazdat de o Cale Lactee cum nu am mai vazut demult, am abandonat asteptarea si ne-am urcat in masina cu gandul sa ne apucam serios de sticla de cognac, avand in vedere ca noaptea se anunta rece la acea altitudine si noi eram la maneca scurta.
Din scurte mesaje si telefoane, am aflat ca restul grupului a gasit cumva o masina (deja sunt convins ca satenii asteapta pe drum turisti nebuni pentru a face un ban cinstit) si a ajuns in Vlore unde ne asteapta intr-un parc. Asta ne-a mai linistit putin, stiind ca ei sunt in ceva mai mare siguranta ca noi.
In scurt timp, spre mirarea noastra, a aparut un set de faruri ce a anuntat intoarcerea salvatorului nostru, cateva minute mai tarziu fiind deja pregatiti din nou de drum, batranul mergand putin in fata noastra pentru a se asigura ca nu ramanem din nou in pana.
Orele au trecut incet, kilometrii si mai incet avand in vedere ca nu am depasit 20 km / ora, dar undeva spre orele 23:00 am dat de primele localitati mai mari (tot sate, dar cu iluminat public si drum ceva mai decent).
Bucurosi ca ne apropiem de Vlore, dar inca atenti la orice bolovan de pe drum sau semn ca masina da semne de oboseala, am oprit in fata unei benzinarii, defapt o pompa cu acoperis si paznic si am constatat cu groaza ca avem din nou pana.
Demoralizati complet, am cautat ajutor la benzinarie si prin deja obisnuita mima am reusit sa ne intelegem, paznicul sunand un "mester" sa vina sa rezolve problema.
10 minute mai tarziu a aparut un Fiat...cred...parea mai mult o caroserie de la fiare vechi ce prin magie neagra reusea sa se deplaseze pe drumul acela accidentat, iar mesterul de la volan ne-a luat doua roti si ne-a informat ca unul dintre noi ramane la masina si unul merge cu el.
Poate datorita cognacului, poate de oboseala si nervi, am plecat eu cu mesterul, chiar daca am zero cunostinte in domeniul auto si nu aveam nici cea mai mica idee despre cum se repara o pana.
In ciuda faptului ca masina arata ca dupa o expozie nucleara, mesterul a condus cu viteza catre un satuc izolat, unde a oprit in fata unei bodegi sa vorbeasca cu cineva....acum e momentul in care, dupa cum spunea si nenea Deadpool, trebuia sa port pantalonii maro :))
Din bar si de la terasa au iesit vreo 10 barbati ce se tot uitau spre masina si radeau, gandurile mele trecand repede intre "oare cat mai este pretul rinichilor umani pe piata neagra" si "s-o gandi careva sa ma caute pe Google Location daca nu mai apar?"
Dupa nici doua minute ce mi-au parut o vesnicie, mesterul a reaparut si a pornit din nou in viteza, tot inainte, in necunoscut, oprind intr-un final in fata unei porti metalice deschisa de un alt domn cu fata suspecta.
Poarta s-a inchis in spatele nostru si masina a oprit intr-un garaj, fiindu-mi deja clar ca asta este locul in care se termina povestea mea.....
Ca sa nu o mai lungesc aiurea, oamenii au fost super de treaba, au lipit toate cele 3 gauri din rotile noastre, m-au dus inapoi la masina si ne-au montat roata reparata, iar baietii aceia de la bar probabil au iesit sa vada cum arata un idioten care a traversat muntele cu un Mercedes Vito :)) ...ca sa vezi ce inseamna preconceptiile despre o tara si ce poate face frica dintr-un om...shame on me!
*Penele ne-au costat 1.000 LEK + 2.000 LEK la mesterul cu masina si montatul...asa, de idee in caz ca vreti sa traversati muntii aceia.
Din nou la drum am ajuns dupa ora 0:00 in Vlore, nu inainte sa mai gresim odata drumul si sa fim nevoiti sa intoarcem cateva sute de metri si intr-un final ne-am reintregit trupa, gasind restul grupului in acelasi parc despre care ne povesteau acum cine mai stie cate ore.
Drumul inapoi spre Ksamil este o ceata totala, jumatate motaind, jumatate povestind aventurile prin care a trecut fiecare in decursul zilei, cu totii bucurosi totusi ca am scapat teferi si o sa ajungem din nou la confortul oferit de Ksamil.
Ziua 5
Ajunsi la cazare in jur de ora 7:00, am decis sa dormim putin dupa aventura din ziua si noaptea precedenta, dar am abandonat gandul de somn si am optat pentru o zi de relazare la plaja, cazand de comun acord ca celelalte obiective raman pentru urmatoarea vizita in Albania.
Seara am optat pentru o cina la un restaurant foarte fain, Memento Pizza, unde ma "indragostisem" zilele trecute de o portie de vitel cu sos alb (900 LEK) si unde halbele de bere (250 LEK) vin direct din congelator. Pentru cei ce viziteaza Ksamil-ul si nu vor ceva low budget, recomand cu draga inima Memento.
Ziua 6
Ultima zi a fost, normal, cea mai calda si insorita dar din pacate nu am avut timp decat pentru cateva ore la plaja, o ultima masa albaneza si un dus, dupa care ne-am imbarcat in uimitorul Vito si am pus cap compas Romania, amintindu-ne sa ocolim drumul pe care am venit si sa iesim printr-o alta vama, ceva mai mare decat cea de intrare.
Drumul spre casa a decurs fara incidente, ajungand in Bucuresti a doua zi pe la 7:00, dupa cam 14-15 ore pe drum.
De incheiere, pot spune ca mi-a placut Albania si nu m-ar deranja deloc sa imi mai petrec un concediu pe litoralul lor, mai ales ca am lasat atat de multe obiective nevizitate, iar ospitalitatea lor, preturile si chiar si serviciile se ridica cu mult peste asteptari si preconceptii.
No comments:
Post a Comment